Modificări fiscale – 1 ianuarie 2023
- Impozitul pe dividende
Cota de impozitare a veniturilor din dividende distribuite după data de 1 ianuarie 2023 se majorează de la 5% la 8%. Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit de 8% asupra dividendului brut plătit unei persoane fizice și juridice române și persoanelor nerezidente. Impozitul pe dividende se declară și se plătește la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. În cazul în care dividendele distribuite, potrivit legii, nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-a aprobat distribuirea acestora, impozitul pe dividende aferent se plătește, după caz, până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat următor anului în care s-a aprobat distribuirea dividendelor.
- Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
Începând cu 1 ianuarie 2023 sistemul devine unul opțional, nemaifiind obligatoriu așa cum este în prezent. Diminuarea plafonului privind aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor de la 1.000.000 euro la 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. Se reintroduce condiția privind realizarea de venituri, altele decât cele din consultanță și/sau management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale. Concret, se limitează la 20% obținerea de venituri din consultanță și management. Totodată microîntreprinderea trebuie sa aibă cel puțin un salariat, deci vom avea cota unica de impozitare de 1%. Introducerea condiției ca entitatea sa aibă acționari/asociați care dețin tituluri de participare la cel mult trei microîntreprinderi, în cazul asociațiilor/actionarilor cu detinere de peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, incluzând şi persoana care verifică îndeplinirea acestei condiţii.
3. Impozitul specific
Se abrogă Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi de la 1 ianuarie 2023. Prin urmare, contribuabilii care desfășoară activități în domeniul HORECA, mai pot aplica impozitul specific până la data de 31 decembrie 2022. Începând cu anul 2023 societățile cu activități în domeniile HORECA pot opta pentru plata impozitului pe veniturilor microîntreprinderilor sau pentru plata impozitului pe profit.
- Impozitul pe profit
Se extinde facilitatea privind scutirea de impozit a profitului investit și pentru investițiile în active utilizate în activitatea de producție, procesare, precum și în activele reprezentând retehnologizare.
- Impunerea PFA pe baza normei de venit
Plafonul stabilit pentru contribuabilii care obțin venituri din activități independente și pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit este de 25.000 euro, față de 100.000 euro cât este în prezent.
- Impozitarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal (Venituri din chirii)
În cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, altele decât veniturile din arendă și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, venitul brut reprezintă venitul impozabil; se elimină deducerea cotei forfetare de 40% din venitul brut. Totodată, revine obligatia de inregistrare a contractele de închiriere încheiate cu 1 ianuarie 2023 de către persoanele fizice la autoritatea fiscală, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia.
- Impozitarea veniturilor din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal
Se elimină plafonul neimpozabil de 450.000 lei reprezentând deducerea din valoarea tranzacției la stabilirea venitului impozabil. Astfel, contribuabilii care obțin venituri din vânzarea de imobile din patrimoniul personal datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacţiei prin aplicarea următoarelor cote:
- 3% pentru construcţiile de orice fel şi terenurile aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, deţinute o perioadă de până la 3 ani inclusiv;
- 1% pentru imobilele descrise mai sus, deţinute o perioadă mai mare de 3 ani.
- Impozitul pe veniturile din salarii
Se introduce un plafon lunar de venit neimpozabil în limita a 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, pentru anumite categorii de beneficii salariale și se modifică modalitatea de aplicare a deducerii personale. Se abrogă scutirea la plata impozitului pe venit pentru angajații sezonieri din HORECA.
- Modificări privind contribuțiile sociale
Contribuția de asigurări sociale (CAS)- în cotă de 25%
Pentru veniturile din activităţi independente și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri baza anuală de calcul a CAS va fi venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:
- nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
- nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei prevăzute la art. 120, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe ţară.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) – în cota de 10%
Pentru veniturile din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, investiții , veniturile din alte surse, etc. (venituri definite la art. 155 alin. 1 lit. b)- h)), din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, baza de calcul a CASS va fi:
- nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 şi 12 salarii minime brute pe ţară;
- nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 şi 24 de salarii minime brute pe ţară;
- nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe ţară.
- Taxa pe valoarea adăugată
Majorarea cotei de TVA de la 5% la 9% pentru:
-
- cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
- serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice şi a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codurile NC 2202 10 00 şi 2202 99;
- livrarea de îngrăşăminte chimice şi de pesticide chimice de tipul celor utilizate în mod normal în producţia agricolă, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanţelor şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Noi reglementări privind vânzarea de locuințe sociale către persoane fizice cu cota de 5%:
-
- se elimină prevederea potrivit căreia vânzările de locuințe sociale către persoane fizice a căror valoarea care se situează între 450.001 lei și 700.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, se realiză cu cota redusă de 5%.
- plafonul valoric maxim prevăzut pentru livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale către persoane fizice este de până la 600.000 lei, cu aplicarea cotei reduse de 5%.
- Modificări ȋn domeniul taxelor și impozitelor locale
Ordonanța 16/2022 modifică semnificativ modul de calcul al impozitului pe clădiri începând cu 1 ianuarie 2023.
- se elimină noțiunea de clădire cu destinație mixtă. Pentru clădirile care au în componenţă atât spaţii cu destinaţie rezidenţială, cât şi spaţii cu destinaţie nerezidenţială, impozitul/taxa pe clădiri se determină în funcţie de destinaţia suprafeţelor cu o pondere mai mare de 50% şi se calculează prin aplicarea cotei corespunzătoare destinaţiei majoritare, asupra valorii întregii clădirii.
- nu mai există diferențe între cotele de impozit pe clădiri datorate de către persoanele fizice și juridice pentru același tip de clădire rezidențială sau nerezidențială.
- în cazul clădirilor rezidenţiale şi clădirile-anexă aferente, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de minimum 0,1% asupra valorii clădirii. În prezent, cota de impozitare este cuprinsă între 0.08%-0.2% aplicată asupra valorii impozabile a clădirii, atât în cazul persoanelor fizice cât și persoanelor juridice. Valoarea clădirii, exprimată în lei, se determină prin însumarea valorii clădirii, a clădirilor-anexă, după caz, şi a valorii suprafeţelor de teren acoperite de aceste clădiri, cuprinse în Studiile de piaţă referitoare la valorile orientative privind proprietăţile imobiliare din România, administrate de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România.
- în cazul clădirilor nerezidenţiale şi clădirile-anexă aferente, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de minimum 0,5% asupra valorii clădirii. În prezent cota de impozitare pentru persoanele fizice este cuprinsă între 0.2%-1.3% asupra valorii care poate fi: valoarea din raportul de evaluare, valoarea din contractul de vânzare cumpărare – în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani, etc., iar pentru persoanele juridice este cuprinsă între 0.2% – 1.3% inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii. Valoarea clădirii, exprimată în lei, se determină prin însumarea valorii clădirii, a clădirilor-anexă, după caz, şi a valorii suprafeţelor de teren acoperite de aceste clădiri, cuprinse în Studiile de piaţă referitoare la valorile orientative privind proprietăţile imobiliare din România, administrate de UNNPR.
- Acceptarea ca mijloc de plata a cardurilor
Se modifică pragul cifrei de afaceri, de la 50.000 euro la 10.000 euro în echivalent lei, pentru obligația operatorilor economici de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite.